Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea expoziției de artă, derulată sub genericul PICTORI MOLDOVENI ÎN ARTA PLASTICÄ‚ MODERNÄ‚ ȘI CONTEMPORANÄ‚ ROMÂNEASCÄ‚ – cuprinzând lucrări excepționale de artă, din colecția artistului Paul Surugiu - Fuego
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are plăcerea și bucuria de a realiza, cu mijloace muzeistice, o mică incursiune, având drept punct de plecare pasiunea de colecționar a îndrăgitului artist Paul Surugiu – Fuego, care pe lângă plăcerea de a cânta a fost prins în mrejele artelor plastice, transformându-se treptat într-un veritabil colecționar, dar în același timp și într-un autodidact în ale picturii pe șevalet.
Începând, poate, de la plăcerea de a picta a apărut, la un moment dat dorința de a colecționa. Sau cine știe, este posibil ca lucrurile să fi stat invers. Oricare ar fi fost calea, cert este că cele două plăceri au ajuns să se completeze și să întrepătrundă în viața artistului.
Plăcerea de a colecționa, trăire ce îi domină viața și spiritul, se împletește cu plăcerea de a ordona și armoniza colecția cu lucrări semnate de artiști celebri, ierarhizând cu grijă și pasiune valorile de care se ocupă. Cred că este suficient să amintim aici lucrări semnate de artiști celebrii ai artei românești, cum ar fi Octav Băncilă, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Constantin Stahi, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Th. Palady, Petre Bulgăraș, Nicolae Vermont, Ion Iancuț, Nicolae Tonitza și enumerarea ar putea continua. Acesta dovedindu-se un bun prețuitor de valori, dar și un prețuitor și gestionar al acestora, prin preferințe și selectarea lucrărilor face practic munca unui istoric al artei, îmbogățind cultura și știința, punând, poate lucrul cel mai important si înălțător la dispoziția publicului, strădaniei sale dându-i și un rost social.
Prin demersul expozițional și editorial Paul Surugiu – Fuego se înscrie în rândul celor care au înțeles că o colecție are un sens, își poate găsi un drum propriu, doar dacă într-o zi va intra, într-o formă sau alta, în patrimoniu public, așa dobândindu-și perenitatea, expoziția și viitorul catalog putând reprezenta un prim pas spre atingerea acestui țel.
Vernisajul va avea loc SÂMBÄ‚TÄ‚ 5 IULIE 2025, ORA 12.00, la sediul central al muzeului, sala Vasile Palade, cu participarea apreciatului cântăreț Paul Surugiu - FUEGO
Prezintă: Artistul vizual și expert în arta plastic românescă MARILENA MURARIU.
Cu siguranță evenimentul pe care îl vom realiza va fi un spectacol, în care se vor face prezentări, se va povesti și recita și ne vom bucura împreună !
Adresele la care se pot obține mai multe informații:
email:muzeuparvan@gmail.com
http://www.muzeulparvan.ro/
http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan
https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan
Partener media: Jurnal FM, Media TV, Bârlad Online, Vremea Nouă.
Organizator local, dr. Mircea Mamalaucă
INTRAREA LIBERÄ‚