„AGNES DEI, de John Pielmeier este un spectacol pe care, în mod evident, trebuie sã-l vedeți și nu doar pentru cã a avut 599 de reprezentații pe Broadway și trei nominalizãri la Premiile Oscar, ci și pentru cã subiectul existã în fiecare dintre noi, fiind o luptã veșnicã între bine și rãu, între frumos și urât, între legal și ilegal, între ce crezi tu și ce cred ceilalți. Un spectacol care ne invitã sã reflectãm și sã mãrturisim cã nu existã decât un singur lucru care ne apropie de Dumnezeu – IUBIREA! 

Textul este o reflecție asupra forței credinței și nevoii de miracol a omului modern. Acțiunea piesei se petrece într-o mãnãstire de maici. În chilia uneia dintre cãlugãrițe este descoperit cadavrul unui nou-nãscut. De crimã pare a fi vinovatã mama pruncului, sora Agnes. Cu investigarea omorului este însãrcinat un medic psihiatru, doctor Martha Livingstone, care, din discuția cu maica superioarã a mãnãstirii va ajunge sã dezvãluie o obscurã poveste de familie.”

          Agnes Dei (în original: Agnes of God) a avut peste șase sute de reprezentații pe Broadway, iar în anul 1980 a fost ecranizatã de Norman Jewisondin, din distribuție fãcând parte Jane Fonda, Anne Bancroft și Meg Tilly (ultimele douã nominalizate la Oscar). Textul este o reflecție asupra forței credinței si nevoii de miracol a omului modern, acțiunea piesei petrecându-se într-o mãnãstire de maici. În chilia uneia dintre cãlugãrițe este descoperit cadavrul unui nou-nãscut. De crimã pare a fi vinovatã mama pruncului, sora Agnes. Cu investigarea omorului este însãrcinat un medic psihiatru, doctor Martha Livingstone, care, din discuția cu maica superioarã a mãnãstirii va ajunge sã dezvãluie o obscurã poveste de familie.

           Despre acest spectacol, Ștefana Pop-Curseu scria: „Ce se întâmplã când greșelile pãrinților se rãsfrâng iremediabil asupra copiilor? Când zicala biblicã «pãrintii mãnâncã aguridã și copiilor li se strepezesc dinții» devine realitate? Și nu orice realitate, ci una care ne face sã fremãtãm de oroare pentru cã e veșnic contemporanã și veșnic ascunsã: frustãrile acumulate, vina neasumatã, neîmplinirea, nefericirea aruncate asupra ființelor nevinovate care se nasc și care continuã, fãrã sã știe, un teribil lanț al slãbiciunilor omenești. Agnes of God, Agnes, aleasa lui Dumnezeu, este astfel un adevãrat miel dus spre tãiere atât de societatea în care trãiește, de falsele refugii pe care inocența le cautã în necunoștințã de cauzã, cât și de iresponsabilitatea parentalã și de fundamentalismele instituțiilor religioase”.


sus